Un focar de pestă porcină a fost depistat în comuna Manta, Cahul


Un focar de pestă porcină a fost depistat în comuna Manta, Cahul

Un nou caz de pestă porcină africană a fost depistat în comuna Manta din raionul Cahul, unde un localnic a găsit un cadavru de porc. Cazul a fost confirmat de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.

Rezultatele testelor de laborator au confirmat prezența virusului de pestă porcină. Totodată, specialiştii au lichidat toată familia de porci infectată. În același timp pentru 10 zile va fi sistat comerțul cu carne de porc în Cahul. Decizia a fost luată la ședința Comisiei Situații Excepționale.

Precizăm că aceasta este a treia localitate din raionul Cahul în care a fost depistată pesta porcină, după satul Giurgiulești și comuna Zîrnești. În contextul apariției focarului de pestă porcină africană, ANSA monitorizează situația epizootică şi reaminteşte proprietarilor de porci să nu hrănească animalele cu resturi alimentare, să nu-i lase liberi şi să îşi schimbe hainele înainte de a intra în adăposturile animalelor, precum şi să respecte normele de biosecuritate.

Pestă porcină africană nu este periculoasă pentru om, însă boala se răspândește foarte repede în rândul animalelor și provoacă mari pagube materiale agriculturii. Nu există vaccin. Vaccinarea existentă a porcinelor reduce presiunea de virus, dar nu conduce la dispariţia acestuia. Carnea de porc provenită de la animalele infectate nu constituie un pericol pentru oameni, dar nu se recomandă pentru consum.


Publicat: 10:49 22/07/2019

Всё самое свежее мы теперь публикуем в Телеграм-канале. Подписывайтесь!



Читайте также по этой теме:







Ultimele ştiri